Un nou mega-scandal la orizont: Victor Ponta, în dosarul Voicu-Păun de la DNA

Victor Ponta1

Ajuns în arest preventiv pentru că ar fi deturnat fonduri europene destinate romilor, deputatul Nicolae Păun (Partida Romilor) face denunţuri explozive la DNA. Păun a depus un memoriu la DNA în care arată că banii alocaţi i-a distribuit în judeţele unde au candidat fostul premier Victor Ponta (PSD) şi deputatul Mădălin Voicu (PSD), potrivit unor surse judiciare citate de adevarul.ro.

Surse menţionate precizează că Nicolae Păun a explicat în faţa procurorilor DNA că în anul 2012 Mădălin Voicu şi-ar fi făcut campanie electorală cu banii daţi de Guvernul României pentru acţiunile socio-economico-culturale destinate romilor, folosindu-i în scopul de a deveni deputat de Constanţa. Nicolae Păun a mai depus un memoriu la DNA, susţin sursele citate, în care a arătat că banii alocaţi Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa de către Guvern pentru activităţi socio-culturale destinate comunităţii de romi i-a distribuit în mod special în două judeţe (Constanţa şi Gorj) unde au fost organizate acţiuni ce au avut drept scop câştigarea încrederii electoratului pentru ca Victor Ponta şi Mădălin Voicu să câştige alegerile parlamentare din anul 2012.

Victor Ponta a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.20 Gorj, colegiul uninominal nr.6. Mădălin Voicu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, colegiul uninominal nr.10, potrivit stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *