Ilie Carabulea a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare în dosarul ” Carpatica”. Dan Radu Ruşanu, achitat

carabulea

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca omul de afaceri Ilie Carabulea să fie condamnat la o pedepasă de şase ani şi jumătate în dosarul „Capatica”, decizia nefiind definitivă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa supremă. În aceeaşi cauză a fost condamnat şi Marian Mîrzac la 4 ani şi jumătate de detenţie dar şi Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, ambii fiind foşti angajaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară.

În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan-Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

Instanţa a mai decis ca Dan Radu Ruşanu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat de toate acuzaţiile care i se aduceau în dosar, şi anume folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Radu Mustăţea – la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu – membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, Ina Ana Crudu – fost director general la SC Carpatica Asig SA, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, Laura Elena Chiţoiu – fost director al Direcţiei Avizări din ASF, Ioan Opriş – expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu – persoană din anturajul lui Mustăţea, Georgel Călin – fost secretar general al ASF, Corneliu Silviu Modlveanu – fost vicepreşedinte al ASF, conducătorul Sectorului Asigurări şi cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări.

Totodată, procurorii au trimis în judecată şi societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

Foto: voceatransilvaniei.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *