Un nou director la CSC Dumbrăvița

Radu Suciu

CSC Dumbrăvița va fi condus în perioada următoare de Radu Suciu, care a preluat frâiele de la Radu Țoancă.

Noul director al structurii sportive din comuna aflată la marginea Timișoarei vine de la divizionara secundă de fotbal Ripensia, el fiind unul dintre membrii refondatori ai legendarului club cu patru titluri în palmares.

„Voi activa într-o funcție executivă. Problema este ca viziunea mea pentru sport să se armonizeze cu ceea ce gândește primăria și consiliul de administrație al clubului. Eu cred că așa se va întâmpla, așa văd lucrurile acum, iar dacă vor fi divergențe insurmontabile sigur că nu vom putea să lucrăm împreună. Va trebui să aplic politica stabilită de consiliul de administrație. Trebuie să iau contact și să cunosc măcar de la distanță mediul de afaceri din Dumbrăvița și apoi să facem pasul următor și să-i determinăm pe oamenii de afaceri să se implice în sport. Am înțeles că acest club dorește să se îndrepte spre sportul de masă, spre copiii care vor să facă sport, să-i pregătească pentru viață, iar pe cei care sunt apți pentru înalta performanță să-i pregătească să facă pasul spre cluburi profesioniste, care să-i ducă la un alt nivel”, a declarat Radu Suciu pentru Dumbrăvița TV.

În cei nouă ani petrecuți la Ripensia Timișoara, Radu Suciu a ocupat funcțiile de antrenor principal, manager, director sportiv, secretar și manager administrativ.

„Dincolo de activitatea ireproșabilă din punct de vedere profesional, Radu Suciu a fost unul dintre cei mai activi oameni din cadrul clubului, investindu-și pasiunea și energia pentru creșterea Ripensiei și readucerea ei în eșaloanele superioare. O bună parte din ceea ce este astăzi Ripensia se datorează atașamentului manifestat de Radu Suciu. Pe această cale, clubul nostru îi mulțumește lui Radu Suciu pentru tot ce a făcut în acești ani. Îi urăm mult succes la noul club la care va lucra dar, indiferent de împrejurări, el va rămâne un pilon important al familiei ripensiste!”, se arată într-un comunicat al grupării Ripensia Timișoara.

Sursa foto: Ripensia Sport Magazin


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *