Un consilier local din Timișoara a votat pentru bunăstarea familiei… sale

Primaria Timisoara 2

În Consiliul Local Timișoara, proverbul latin „Când armele vorbesc, muzele tac” își găsește o aplicare ușor deformată: „Când interesele vorbesc, disputele politice încetează”.

Adversari încrâcenați pe scena politică, pesediștii și liberalii, împreună cu diverșii lor aliați de conjunctură, merg pe burtă în culise. Dacă un liberal obține un avantaj prin încălcarea legii, inamicii de la PSD se fac că nu văd. Și viceversa.

În ședința din 15 ianuarie 2013, consilierii locali au votat modificarea componenței Consiliului de Administrație al SC Horticultura SA, prin înlocuirea a trei membri cu alți trei. Printre cei trei nou-veniți se afla și doamna Diana Sandu, la vremea aceea membru PDL, acum PNL, în același timp, soția consilierului local Ștefan Constantin Sandu (PDL/PNL), aflat acum în exercitarea unui nou mandat.

consilieri timisoara

Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali spune clar, la articolul 75, că „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze ca o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”.

De asemenea, aceeași lege prevede, în cuprinsul articolului 77, și cum trebuie să acționeze un consilier local aflat într-un asemenea context: „(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței”.

horticultura

Încălcarea acestor dispoziții este sancționată astfel: „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare”.

Ei bine, în loc să se abțină de la votul prin care soția sa era numită în Consiliul de Administrație al SC Horticultura SA (societate la care acționar unic este Consiliul Local Timișoara), domnul consilier Sandu (PDL la vremea aceea, acum PNL) a votat „pentru”, iar niciunul dintre teoreticii săi adversari de la defuncta USL n-a avut nimic de comentat.

Doamna Sandu este și la această oră membru în Consiliul de Administrație de la Horticultura, de unde ridică circa 18.000 de lei pe an, o sumă dublă față de indemnizația de consilier local a soțului său.

stefan sanduL-am contactat pe domnul Ștefan Constantin Sandu, rugându-l să ne explice care au fost rațiunile pentru care nu s-a abținut de la acel vot, așa cum prevede legea. Nesigur și invocând o memorie deficitară, domnul Sandu i-a luat pe „nu știu” și „nu-mi amintesc” în brațe:

„Offf… nici nu mai știu cum a fost atunci, dacă am votat sau n-am votat, nu știu… Chiar nu rețin dacă m-am abținut sau nu m-am abținut. Eu știu că întotdeauna m-am abținut când a fost vorba de soția mea. Poate că pentru că a fost vorba de mai multe nume… Chiar nu-mi mai amintesc de votul respectiv, cum a fost… Eu întotdeauna m-am ferit de ce înseamnă o interpretare… și n-am avut nici o legătură sau influență”.

Încă o mostră din veșnica amnezie a politicienilor români când sunt prinși cu ocaua mică…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *