Un bebeluș de șase luni a murit după ce ar fi fost ”zgâlțâit în exces”. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Accident neobișnuit la Timișoara. Cum s-a rănit o șoferiță

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au deschis, vineri, un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă după ce un copil de şase luni ar fi murit ca urmare a faptului că a fost zgâlţâit în exces, a declarat prim-procurorul Nicoleta Arpinte.

Potrivit sursei citate, ancheta în acest caz se derulează in rem, însă principalii suspecţi în cazul decesului fetiţei sunt mama, o tânără de 24 de ani, şi concubinul acesteia, care locuiesc în localitatea Dimăcheni.

„În cursul zilei de astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul priveşte decesul unui sugar în vârstă de şase luni de sex feminin, în cazul căruia Serviciul Judeţean de Ambulanţă a constatat decesul în dimineaţa zilei de 16 februarie. Dosarul a fost mai întâi văzut de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, întrucât iniţial s-a suspectat o infracţiune de loviri cauzatoare de moarte, însă la necropsie nu au fost puse în evidenţă leziuni externe, motiv pentru care dosarul a fost înregistrat la noi. Avem deocamdată concluzii provizorii. Medicul legist a precizat că moartea a fost violentă şi că s-a datorat unei hemoragii subdurale bilaterale cauzată cel mai probabil de zgâlţâirea copilului. Este vorba de aşa-zisul sindrom al copilului zgâlţâit, care poate să ducă deces”, a afirmat Nicoleta Arpinte.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi a precizat că rezultatul final al necropsiei va stabili cu exactitate cauza decesului. Ea nu exclude nici varianta ca fetiţa să fi avut o altă patologie care să îi fi provocat moartea.

Potrivit specialiştilor, sindromul copilului zgâlţâit reprezintă o alterare gravă a creierului, retinei, membrelor şi coastelor, din cauza mişcării bruşte ori a zguduirii sugarului sau copilului mic.

 

g4media


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *