Un bătrân de 77 de ani a fost prins pe contrasens, pe autostrada A1

Un bătrân în vârstă de 77 de ani, din Alba, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea pe contrasens, pe autostrada A1 Sebeş-Deva.

Totul s-a întâmplat, în această dimineaţă, în jurul orei 09.30, atunci când mai mulţi şoferi au sunat disperaţi la 112, după ce s-au întâlnit pe autostradă, pe contrasens, cu un bătrân care îşi vedea liniştit de drum.

În zona kilometrului 310, poliţiştii rutieri au identificat şi blocat în trafic maşina condusă de bătrânul de 77 ani.

Şoferul a fost amendat cu 1.160 de lei, iar poliţiştii au decis să îi reţină permisul de conducere pentru următoarele 60 de zile.

„Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și cu avertisment și reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea, conform art. 101 alin. (1) pct. 11 și art. 112 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 în vigoare, pentru deficiențe majore la sistemul de iluminare-semnalizare”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

În iunie 2018, pe aceeaşi autostradă, patru oameni au murit, după ce un alt şofer a ratat intrarea pe autostradă şi a condus pe contrasens cu viteză, scrie observator.tv.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns