Un bărbat din vestul ţării şi-a agresat sexual cei doi copii minori şi pe fiica iubitei sale

copil agresat

Trei minori au dus o viaţă de coşmar alături de un bărbat care i-a agresat sexual profitând de imposibilitatea copiilor de a se apăra. Bărbatul şi-a agresat copiii biologici, la vremea respectivă, în vârstă de cinci, respectiv, opt ani, dar şi pe fiica iubitei lui, în vârstă de şase ani, la data comiterii faptelor.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 07.07.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului VARGA ANDREI pentru săvârşirea a unui număr de trei infracţiuni de agresiune sexuală, dintre care două în formă continuată, prev. şi ped. de art. 219 al.1, al.2 lit.a,b,c C.,p cu aplic.art.35 al.1 C.p, art. 219 al.1, al.2 lit.a,c C.,p cu aplic.art.35 al.1 C.p, şi ped. de art. 219 al.1, al.2 lit.a,b,c C.p totul cu aplic.art.38 C.p

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpatul VARGA ANDREI, tatăl biologic al minorilor V. A. şi V. A. (în vârstă de 8 respectiv 5 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor), în perioada iulie – octombrie 2012, perioadă în care cei doi minori îşi petreceau vacanţă la locuinţa susnumitului, a săvârşit acte sexuale cu aceştia şi asupra lor – realizate atât sub imperiul constrângerii şi a stărilor asimilate acesteia cât şi profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

În acelaşi sens, perseverând în activitatea infracţională specializată, în perioada decembrie 2016 – aprilie 2017, inculpatul VARGA ANDREI, a întreţinut, în mod repetat, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acte de natură sexuală cu minora P. D. M., în vârstă de 6 ani (la acea dată), fiica concubinei sale T. A.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalul Arad”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *