Un bărbat amenință că se aruncă de pe bloc (VIDEO). Update 2: Bărbatul este în siguranță. Se află în interiorul apartamentului

Şicanare în trafic, la Timişoara

Un bărbat amenință că se aruncă de pe bloc.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani amenință că se aruncă de la etajul 7 al unui bloc situat pe Calea Șagului din Timișoara.

CITEȘTE ȘI:Guvernul amână unele măsuri din noul regulament UE privind drepturile călătorilor din transportul feroviar

La fața locului sunt polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara, negociatorul din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș, pompierii și un echipaj medical.

UPDATE: La data de 8 iunie 2023, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 de o femeie cu privire la faptul că, iubitul ei, care se afla în apartamentul personal, nu dorește sa deschidă ușa, temându-se pentru siguranță lui.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu pompierii și un echipaj medical, constatând faptul că bărbatul, în vârstă de 37 de ani se afla pe pervazul geamului și amenința că se va arunca de la etajul 7 al blocului în care locuiește.

UPDATE 1: Vineri dimineața, conform informației transmise de polițiști, bărbatul încă stă pe pervazul geamului. Nu a renunțat la gestul extrem. Negocierile continuă.

UPDATE 2: Bărbatul este în siguranță. Se află în interiorul apartamentului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *