Un băiat de 13 ani, din Timişoara, a fost găsit spânzurat în camera sa

politia 36

Un copil de 13 ani, din Timişoara, s-a spânzurat în camera sa, trupul neînsufleţit fiind găsit chiar de tatăl său, poliţist local, cu care locuia. Poliţiştii au deschis dosar penal, în acest caz, conform stirileprotv.ro

CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Un fost manager al Colterm a dat cărțile pe față: „Această societate este condusă în mod abuziv și determinată să dispară de pe piață”

Potrivit poliţiştilor, tatăl copilului a sunat imediat la numărul de urgenţă 112, însă medicii sosiţi la locuinţa familiei nu au mai putut face nimic pentru băiat, astfel că au declarat decesul.

Băiatul nu a lăsat în urma sa vreun bilet prin care să îşi justifice gestul.

Trupul neînsufleţit al copilului a fost preluat de medicii legişti care vor stabili exact cauza decesului.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor, iar acum încearcă să stabilească ce l-a determinat pe copil să îşi curme viaţa.

Surse judiciare au precizat că părinţii copilului, poliţişti locali, sunt despărţiţi, iar băiatul locuia cu tatăl.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *