Ultimul meci-spectacol pe ”Dan Păltinișanu” înainte de demolare! Adevărata Poli înfruntă ”Stelele fotbalului românesc”

dan paltinisanu 2

Sub coordonarea lui Jackie Ionescu, adevărata Poli înfruntă sâmbătă, de la ora 17, fotbaliștii de marcă ai naționalei în ultimul meci-spectacol găzduit de arena ”Dan Păltinișanu”, înainte de demolarea plănuită de Consiliul Județean Timiș.

”Cel mai important este că am reușit să aducem la Timișoara atât de mulți jucători care au scris istorie pentru fotbalul românesc. Vom avea ca invitat special un fost mare jucător din spațiul ex-iugoslav, Cevat Prekazi (Dževad Prekazi). Toți fotbaliștii au confirmat prezența la meci”, a precizat fostul fotbalist Iosif Rotariu, cele care aduce marile-glorii ale sportului-rege la Timișoara pentru un meci caritabil.

Beneficiarii acestui spectacol vor fi pe lângă iubitorii fotbalului, micuții veniți pe lume cu malformații cranio-faciale care vor avea astfel șansa de a beneficia de un tratament la standarde înalte la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara.

iosif rotariu 1

”Cei care nu doresc performanță să nu vină la meci. Nu se joacă pentru a salva spitalul ci pentru a-l urca cu o treaptă mai sus, pentru a deveni un centru de referință european. Malformațiiile cranio-faciale se operează cu succes și în momentul de față, dar pentru succesul în viață al copiilor-pacienți nu este suficient. Este nevoie să fie introdus noul concept de abordare pluridisciplinară care să coopteze specialiști neonatologi, chirurgi, stomatologi, ortodonți, psihologi și așa mai departe.

Abordarea multidisciplinară este noutatea adusă de actualul proiect demarat în decembrie anul trecut pentru ca cei mici, în mare parte provenind din familii defavorizate, dezorientate pe piața medicală, să poată beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde”, a spus prof. dr. Eugen Boia, medic-șef al Clinicii de chirurgie pediatrică din cadrul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara.

Un regal fotbalistic

Și pentru că performanța se face cu mari jucători, se vor întâlni în teren, la evenimentul supranumit ”Meciul Deceniului”, ”Stelele fotbalului românesc” împotriva ”Stelelor fotbalului bănățean”, remarcând că foarte mulți jucători din ambele echipe au o legătură cu partea de vest a României.

”La națională vor fi Duckadam, Stelea, Belodedici, Andone, Doboș, Raț, Dancia, Codrea, Lupescu, Ovidiu Petre, Marica, Vlădoiu, Contra, Cevat Prekazi și eu. În echipă mulți jucători au renunțat destul de recent la cariera profesionistă și sunt într-o formă fizică bună. Pentru Timișoara, vor juca Țurcaș, Frunză, Varga, Vasile Ionuț, Bătrânu, Vlătănescu, Velcea, Contescu, Stoican, Băban, Rosenblum și alții”, a declarat Iosif Rotariu.

stelele fotbalului romanesc

Donații pentru un zâmbet frumos

Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Ripensis Timișoara cu scopul de a ridica standardele Clinicii de chirurgie pediatrică din cadrul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, pentru ca rezultatele tratamentelor aplicate pacienților cu malformații faciale să fie superioare. În sistemul medical românesc, malformațiile faciale reprezintă o problemă delicată. În prezent, nu există o statistică exactă privind incidența acestora, însă numai în Timișoara, pe parcursul anului trecut peste o sută de copii au fost operați pentru corectarea malformațiilor de la nivelul feței, dintre care cele mai frecvente sunt ”buză de iepure” și ”gură de lup”.

Pentru rezolvarea acestor probleme la Timișoara, colaborează două echipe de specialiști, cei de la ”Louis Țurcanu” și cei de la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Până acum, la Spitalul de Copii a existat o dotare operatorie standard, cu echipamente bune, dar nespecializate pe patologia malformațiilor feței, care este extrem de delicată, necesitând aparatură de precizie.

Suma necesară pentru asigurarea echipamentelor specifice se ridică la 150.000 de euro. O parte din bani, au fost deja adunați, aproape toată aparatura necesară fiind asigurată, exceptând un aparat pentru anestezie. Astfel, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, la Timișoara se va juca sâmbătă ”Meciul Deceniului”.

Citeşte şi: Vouchere de vacanță 2019. Veşti bune pentru angajaţi, banii vor fi viraţi pe card până la sfârşitul lunii

”Intrarea este liberă. La porțile de acces pe stadion, dar și pe parcursul partidei, se vor putea face donații. De asemenea, în pauza meciului va fi organizată o tombolă prin care sunt oferite zece mingi de fotbal semnate de marile glorii prezente pe teren. Evenimentul este parte a proiectului <<Dăruiește un zâmbet>> pe care Clubul Rotary Ripensis cu sprijinul Rotary Timișoara l-a demarat în decembrie 2018 pentru dotarea secției de malformații faciale cu echipamente performante.

Este nevoie de un ultim aparat, cel de anestezie, care costă 40.000 de euro plus TVA. O parte din suma necesară sperăm să o adunăm la balul caritabil din 17 mai, când vom marca 90 de ani de Rotary în România. Celelalte echipamente necesare au fost achiziționate în urma colectelor efectuate cu ocazia unui concert de colinde și a unei licitații de tablouri și alte obiecte, la care s-a adăugat și un proiect al unui club Rotary din Austria”, a precizat Marina Rodica Moșulea din partea Clubului Rotary Ripensis Timișoara.

Foto: Constantin Duma


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *