Turlă nouă pentru biserica din Remetea Mare, grav afectată de furtuna din septembrie 2017

biserica remetea mare

În urma furtunii violente din toamna anului trecut, cu rafale de vânt puternice care au atins pe alocuri viteza de peste 100 km/h, turla bisericii ortodoxe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna timișeană Remetea Mare a suferit imense pagube materiale, fiind complet deteriorată.

După şapte luni de la acel eveniment, timp în care preotul paroh Vasile Ciotău, împreună cu întreaga comunitate, dar și cu autoritățile locale, a trudit la refacerea și redarea strălucirii de odinioară a acestui edificiu sacrosanct ce datează din 1911, a venit și ziua încununării eforturilor considerabile ale tuturor binefăcătorilor, care s-au raliat pentru renașterea speranței și împlinirea unui imperios ideal.

În Săptămâna Mare din Postul Sfintelor Paști, la bucuria credincioșilor din Remetea Mare s-a alăturat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu părintele paroh și reprezentanții autorităților locale, a asistat atât la ridicarea și punerea noii turle pe lăcașul de cult, cât și la fixarea Sfintei Cruci în punctul cel mai înalt al bisericii.

În urma tuturor lucrărilor realizate prin eforturile obştii din localitate, biserica din Remetea Mare devine nu numai un rod al faptelor de credință, ci și o expresie a unității care animă o comunitate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *