Trei zile de foc în Banat!

Alertă meteo! Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, în următoarele patru săptămâni

Canicula se întoarce în România, una dintre cele mai afectate regiuni urmând să fie Banatul. Administrația Națională de Meteorologie a emis o infomare de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pentru trei zile, începând de marţi.

În acest interval, vremea călduroasă va persista în toată ţara. În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest, unde vor fi valori maxime de 35-37 de grade Celsius, dar căldura va persista și în 14 iulie. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe zone extinse.

Pentru marţi, în Banat, sunt prevăzute temperaturi minime de la 14 la 23 de grade Celsius și maxime de până la 32-36 de grade. Nici un nor nu va tulbura seninul cerului, astfel că speranțele de răcorire sunt nule.

La fel ca în toate celelalte situații cu temperaturi care produc un disconfort termic accentuat, medicii recomandă populației să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne mai sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. În această perioadă, este recomandat consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcționale de păstrare.

Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. De asemenea, nu trebuie consumat alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare la orele amiezii, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale și de culori deschise. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului.

Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune arterială să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *