Trei sferturi dintre clienții Colterm, fără apă caldă și căldură! Cauza – o avarie majoră

dus rece

Astăzi, în jurul orei 8,30, trei sferturi dintre timișoreni s-au trezit că nu mai au apă caldă și căldură. Explicațiile au sosit din partea Colterm:

„La primele ore ale dimineții a survenit o avarie de mare dimensiune la rețeaua de transport a energiei termice, din cauza căreia nu s-a mai putut menține presiunea în sistem. Din nefericire, din acest motiv, aproximativ 75 la sută dintre consumatorii de energie termică din municipiul Timișoara au rămas nealimentați cu apă caldă și încălzire. La scurt timp după punerea în siguranță a instalațiilor din centrală, au început manevrele în sistemul de transport al energiei termice, pentru detectarea zonei afectate. În momentul de față, o mare parte dintre zonele afectate de această avarie majoră sunt alimentate cu apă caldă și căldură. Probleme mai sunt în zona centrală a municipiului, respectiv la punctele termice 1A, 1B, 2, 3, 4, 4A, 4B, și 24. În continuare, se lucrează la remedierea avariei și eliminarea acesteia, astfel încât în cel mai scurt timp toți clienții Colterm să fie alimentați cu apă caldă și încălzire termică”, se arată în comunicatul societății de termoficare timișorene.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *