Trei minute, varianta de dispecerat! Probabil, aveţi amintiri asemănătoare…

Opresc calculatorul, sting monitorul, ce mai, ziua de lucru e încheiată. Râd la bancul unui coleg, salut și dau să plec.

– Ai umbrelă, mă întreabă cineva, ori n-ai văzut cum plouă afară?
N-am umbrelă. N-am văzut cum plouă. Oftez lung (proastă zi mi-am ales să fac economie și să-mi las mașina acasă!) și îmi evaluez variantele de deplasare.

Tramvaiul presupune un drum până la un chioșc de bilete, nu tocmai apropiat, iar pe ploaia asta… Mersul pe jos până la domiciliu nu-mi prea dă ghes, motivul fiind același. Mi-a rămas, așadar, o singură soluție. Apuc receptorul telefonului, formez repede numărul scurt al firmei de taxi.

Dispecera răspunde, îi dau adresa redacției și aștept. Nu mult. „Aveți o mașină în trei minute“, mă anunță vocea de la celălalt capăt al firului. Perfect, îmi spun. Îmi mai salut o dată contemporanii din birou și dau să ies.

– Unde ai sunat, la 945 sau la 940?, prind din zbor întrebarea unei colege. Să-i chem pe ceilalți, să nu trimită oamenii două mașini la aceeași adresă, mai crede lumea că facem nuntă…

– La 945, spun, și părăsesc incinta. Sunt în stradă. Aștept. Mult. Stau trei minute, mai stau trei, alte trei… Ploaia, măruntă și enervantă, îmi lipește podoaba capilară de cap.

Poarta locului meu de muncă se deschide, iese colega care a sunat „dincolo“. Taximetrul ei trage la trotuar. Femeia, mirată că mă vede, îmi zâmbește și urcă. Îmi aprind o țigară. Când jarul ajunge la filtru, mă hotărăsc. Scot telefonul mobil, formez repede numărul scurt al firmei de taxi. Dispecera răspunde. E aceeași.

– Bună seara. Am făcut o comandă pe strada cutare, la numărul cutare. Mi-ați spus că în trei minute…

– Mda, așteptați vă rog, să verific.

Aștept. Pare să fie ocupația mea de bază în ultima jumătate de oră. Într-un târziu, vocea revine:

– Aveți o mașină în trei minute.

„Mda, îmi spun în gând, pe-asta cu trei minute am mai auzit-o“.

Nerăbdătoare, dispecera mă ia din scurt:

– M-ați înțeles?

– Mda, dar…

Dau să întreb dacă s-a ales ceva de „verificarea“ ei, dacă șoferul care trebuia să ajungă, tot în trei minute, acum jumătate de oră, e bine sănătos, poate a făcut omul pană, poate a avut un accident, Doamne ferește! Mă rog, o explicație oarecare, să știu și eu de ce am păzit trotuarul în ploaie jumătate de oră. Dispecera n-are însă timp de curiozitățile mele.

– Bine! La revedere!, mi-o taie ea, și îmi închide.

Rămân, siderat, cu telefonul la ureche, în timp ce ploaia, măruntă și enervantă, m-a murat de tot. Cum sunt pățit, mai scot o țigară, spunându-mi că în trei minute, varianta de dispecerat, am șanse să golesc pachetul. N-apuc să trag un fum, că mașina galbenă e lângă mine. Sting țigara, o arunc la coș și urc.

– Dumneavoastră ați luat și prima comandă?, îl întreb pe cel de la volan.
Nedumerit, șoferul mă privește prin oglinda retrovizoare.

– Prima comandă? Dispecera a anunțat trei minute, dar am ajuns eu mai repede. De ce, s-a întâmplat ceva? Ați pierdut ceva?

– Nu, nimic, îi spun, în timp ce simt că mă încearcă un strănut.

În definitiv, n-am pierdut mare lucru. O jumătate de oră din viață. În schimb, am câștigat probabil o răceală zdravănă!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns