O femeie și fiica ei minoră au plonjat cu mașina într-un râu

O femeie și fiica ei minoră au plonjat cu mașina într-un râu

O femeie și fiica ei minoră au plonjat cu mașina într-un râu. Accidentul rutier a avut loc luni, pe DN 66, la intrarea în Petroșani dinspre Hațeg.

Pentru gestionarea situației de urgență, pompierii Detașamentului Petroșani s-au deplasat la locul indicat, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

De asemenea, pentru misiune a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a ajuns în râu, rezultând rănirea a două persoane.

Mai exact, este vorba despre o femeie în vârstă de 49 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 15 ani.

Cele două victime au fost găsite conștiente și cooperante, dar cu multiple traumatisme, a transmis ISU Hunedoara.

O femeie și fiica ei minoră au plonjat cu mașina într-un râu

După ce au primit îngrijiri medicale la locul intervenției, acestea au fost transportate la UPU Petroșani, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *