Accident rutier grav în Reșița

Accident rutier grav în Reșița

Pompierii militari cărășeni au intervenit, luni dimineață, pentru gestionarea unui accident rutier produs în municipiul Reșița, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

În accident au fost implicate trei persoane, dintre care una a rămas blocată în autoturism, fiind conștientă la sosirea echipajelor de intervenție.

Pompierii au acționat pentru extragerea victimei în condiții de siguranță. În urma evaluării medicale, o singură persoană a necesitat îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.

CITEŞTE ŞI: Avalanşă de intervenţii ale pompierilor timişeni


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *