Tranzacţiile imobiliare, făcute doar prin bănci! De la un anumit plafon

bani2

De aproximativ un an, românii nu mai au voie să încheie, pe teritoriul statului, tranzacţii cu banii la vedere. Legislaţia actuală prevede că nu se mai pot efectua astfel de tranzacţii mai mari de 50.000 de lei pe zi (între persoane fizice) şi de 10.000 de lei pe zi (între persoanele fizice şi juridice).

Acest lucru i-a afectat pe mulţi dintre români, aceştia fiind obişnuiţi să umble cu banii după ei. Înainte de adoptarea noului act normativ, cumpărarea unui bun mobil sau imobil se putea face cu banii jos. În momentul de faţă, tranzacţiile care depăşesc suma de 50.000 de lei (aproximativ 11.000 de euro) se pot face doar prin bancă.

Impunerea acestei restricţii a însemnat, în primul rând, un control mai bun asupra banilor lichizi de pe piaţă. Prin libera lor circulaţie, banii nu puteau fi urmăriţi de organele fiscale şi, în consecinţă, rămâneau neimpozitaţi.

În al doilea rând, tranzacţiile prin transfer bancar reprezintă un câştig în plus pentru bănci, comisioanele cerute pentru acestea fiind destul de mari raportate la venitul mediu al unui român. Adoptarea legii care restricţionează tranzacţiile cu bani cash a afectat cel mai mult sectorul imobiliar.

Onorariilor şi taxelor exorbitante cerute de notari şi de organele fiscale la tranzacţionarea unui apartament de bloc li se adaugă, acum, comisioanele cerute de bănci pentru efectuarea transferurilor bancare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *