Transalpina a fost închisă temporar între Rânca și Obârșia Lotrului din cauza vremii

Transalpina a fost închisă temporar între Rânca și Obârșia Lotrului din cauza vremii

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că vineri Transalpina a fost închisă temporar între Rânca și Obârșia Lotrului.

Potrivit CNAIR, decizia a fost luată din cauza poleiului pentru protecția participanților la trafic. Astfel, CNAIR și Poliția Rutieră au hotărât închiderea circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800).

„Măsura închiderii temporare a circulației rutiere pe acest sector de drum a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în această zonă”, a transmis CNAIR.

Meteorologii au avertizat vineri că urmează un weekend cu vreme foarte rece, cu precipitații în mai multe regiuni ale țării și chiar cu ninsori în zonele montane.

Sursa: Mediafax

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *