Tramvaiul turistic își începe cursele

tramvai turistic

Începând din 22 iulie, tramvaiul turistic al STPT va funcționa în fiecare duminică, între orele 12 și 20, pe un traseu special, iar călătorii vor avea un ghid care va prezenta pe scurt „Timișoara de altădată”.

CITEȘTE ȘI: Bugetarii, noua clasă de privilegiați

Traseul va cuprinde următoarele obiective turistice: Piața Libertății, Piața 700, Spitalul de Copii, Parcul Central, Biserica Piaristă, Catedrala Mitropolitană, Piața Maria, Piața Nicolae Bălcescu, Sala Olimpia, Abatorul Orășenesc, Fabrica de Pantofi Guban, Fabrica de Bere, Parcul Poporului, Băile Neptun, Podul Decebal, Consiliul Județean, Facultatea de Medicină, Casa Ciobanului și Piața Sfântu Gheorghe.

Tramvaiul va avea două puncte de plecare, unul în Piața Libertății și celălalt la Sala Olimpia, iar tarifele pentru aceste curse vor fi: bilet pentru adulți – 15 lei; bilet pentru copii între 7 și 14 ani – cinci lei; copiii sub șapte ani – gratuit.

Tramvaiul a efectuat probele necesare la sfârșitul săptămânii trecute și o mulțime de timișoreni l-au testat deja.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *