Două investiții importante într-o comună timișeană

iecea mare 9

În comuna timișeană Iecea Mare, tinerețea se află la ea acasă.

Cu 300 de elevi și preșcolari și alți 200 de adolescenți și tineri, unii dintre ei învățând la licee din orașele județului, la o populație de peste 2.700 de locuitori, există toate argumentele pentru o asemenea afirmație.

CITEȘTE ȘI: Cum a marcat timișoreanca Alina Vidican eliberarea lui Cristi Borcea

O altă veste, să sperăm bună, este și aceea că destui dintre „spaniolii” ieceni s-au repatriat, revenind în localitate și renunțând astfel la munca în străinătate.

Acest semnal este încurajator pentru viitorul localității, care avea chiar și 40 la sută din populația activă plecată la lucru în Europa.

CITEȘTE ȘI. Soţul timişorencei Nicoleta Voica este acuzat că i-a făcut avansuri unei alte cântăreţe

Numărul mare de tineri a motivat edilii locali să dea importanța cuvenită și realizării unor obiective destinate activităților sportive.

Cu bani din bugetul local, se vor realiza vestiare la arena de fotbal, lucrare care a și început, iar printr-o finanțare atrasă, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), în valoare de un milion de euro, se va construi o sală de sport.

Clădirea acesteia, pe lângă spațiul destinat jocurilor sportive, va avea și o tribună cu 180 de locuri. În cazul acestui obiectiv urmează să se dea undă verde șantierului.

După realizarea acestor investiții, la Iecea Mare se vor crea condiții dintre cele mai bune pentru mișcare și sport și, poate, pentru descoperirea unor viitori performeri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *