În calendarul ortodox, cea dintâi duminică de după Învierea Domnului este o zi de prăznuire dedicată Apostolului Toma. În Banat, cu același prilej se celebrează Paștile Mici sau ale Morților, în vreme ce, în alte părți ale țării, răposaților li se aduce cinstire luni, iar momentul ales în acest scop se numește Paştile Blajinilor.
Indiferent de titulatură, dar și de data la care se ține, este vorba de fapt despre o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc, însă poate fi asociată cu ușurință cultului morților, destul de prezent în calendarul ortodox.
Ea se referă în esență la ceremonii dedicate tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiţi – spovediţi, împărtăşiţi şi cu lumânare – sau nepregătiţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina şi Maramureş.
Sărbătoarea, de regăsit și în Transilvania, Bucovina și Maramureș, reprezintă un prilej deosebit de comemorare a morţilor, un moment în care familiile se reunesc, lângă locurile de veci ale dragilor dispăruți, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei plecaţi dintre noi. Se crede că de Paştile Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană. În spațiul rural arhaic, se credea că viii pot petrece Paştile cu moşii şi strămoşii aici’, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari, sau separat, oamenii aici şi Blajinii acolo, dar cu bucate şi băutură expediate, prin diferite tehnici, de oamenii de aflați încă pe acest tărâm.
Credinţele despre blajini sunt multe şi contradictorii. Se spune c-ar fi blânzi şi paşnici și s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Cei vii îi anunţă că au sosit Paştile și aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Unii etnologi consideră că Blajinii ar fi reprezentări mitice ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Creştinismul i-a adoptat transformându-i într-o categorie aparte și înzestrându-i cu calităţi morale deosebite, precum bunătatea, înțelepciunea şi simplitatea.
De asemenea, există credinţe populare conform cărora Blajinii sunt cei care nu au apucat să treacă marea atunci când Moise a despicat apele sau că sunt suflete ale pruncilor care au murit nebotezaţi. Ei trăiesc în lumea de dincolo, însă păstrează legătura cu a noastră, iar în Duminica Tomii sufletele lor sunt slobozite. Ei sunt miloşi şi devotaţi lui Dumnezeu, dar nu ştiu să socotească. De aceea, la sat, femeile aruncă pe ape curgătoare coji de ouă înroşite, pentru ca să afle şi morţii că vin Paștile, dar Blajinii primesc vestea mai târziu, abia în duminica de după Înviere.
