”Toți cei care și-au asumat o responsabilitate politică n-ar trebui să doarmă dacă știu că un copil nu ajunge să facă tot învățământul obligatoriu”, afirmă prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu, într-un interviu acordat publicaţiei noastre.
– În opinia dumneavoastră, cum se prezintă, astăzi, sistemul de învățământ preuniversitar din România?
– Pentru o analiză obiectivă a sistemului de învățământ preuniversitar sunt trei elemente care trebuie avute în vedere: abandonul școlar, rezultatele școlare și nivelul de pregătire al cadrelor didactice.
Există un nivel ridicat de abandon școlar la toate ciclurile de învățământ. Atunci când discutăm despre educație, aș spune că, citând un fost președinte american, nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă. Acesta trebuie să fie obiectivul pentru orice guvern, pentru parlament, pentru orice președinte de stat, pentru oricine conduce o structură a statului. Toți cei care și-au asumat o responsabilitate politică n-ar trebui să doarmă dacă știu că un copil nu ajunge să facă tot învățământul obligatoriu pe care îl permite legislația națională. De aici încolo, fiecare își poate analiza nivelul de conștiință, de profesionalism și tot ce l-a legitimat pentru a ocupa o astfel de poziție.
Mai mult decât atât, vorbim despre ceea ce Constituția spune, că dincolo de a asigura fiecărui cetățean, fiecărui copil, acest parcurs obligatoriu de școală, învățământul trebuie să fie echitabil. Adică procesul educațional ar trebui să se deruleze la același nivel de calitate în absolut toate școlile din România. Asta înseamnă că nu ar trebui ca vreo școală de stat să fie mai puțin dotată decât o alta și că ar trebui să asigure inclusiv un nivel de pregătire al cadrelor didactice care să nu difere de la o școală la alta. Acestea sunt elementele care definesc ceea ce trebuie să fie un învățământ echitabil, care trebuie să fie asigurat fiecărui copil.
– De ce credeți că avem abandon școlar la toate ciclurile de învățământ?
– Cauzele sunt multiple. În cele mai multe situații, ele sunt materiale, țin inclusiv de responsabilitatea părinților, iar aici, statul, din păcate, nu are mecanisme serioase de intervenție. Ar trebui ca statul să ia măsuri împotriva părinților care nu-și duc copiii la școală. Pe de altă parte, statul a încercat să vină cu elemente compensatorii de tipul programului ”Cornul și laptele” sau anumite burse, astfel încât, atunci când merg la școală, copiii să poată beneficia de hrană, de rechizite…
Cu toate acestea, constatăm că în clasele I-IV sunt copii care nu mai ajung la școală, apoi, la clasele V-VIII numărul celor care renunță la școală crește, la nivel liceal și mai mult. Responsabilitatea trebuie să plece de la administrația locală – primar, consiliul local, serviciul de asistență socială și tot ceea ce ține de această zonă. La fel, niciun primar, niciun membru al consiliului local nu ar trebui să doarmă bine atât timp cât știe că la el în comunitate sunt copii care nu merg la școală. Ar trebui să-și pună întrebarea ”Ce fac eu vizavi de această situație?”.
– Ce ne puteți spune despre pregătirea profesorilor din zona învățământului preuniversitar?
– Când discutăm de dificultăți în zona învățământului, discutăm și despre calitatea cadrelor didactice, iar aici, dincolo de faptul că sunt solidar și empatic cu toți colegii cadre didactice din învățământul preuniversitar și cel superior, preocupați fiind de aceleași probleme, dedicați meseriei pe care o avem, nu pot să nu remarc o situație.
Cum este posibil să fiu învățător, să am 20-25 de copii cu care lucrez zi de zi, timp de patru ani, și să constat că am elevi care nu știu să citească sau să scrie? Într-o astfel de situație, nu mă mai interesează ce a făcut copilul acasă, pentru că este anormal ca acel copil, care a stat patru ore pe zi, timp de patru ani, în compania mea, să nu știe să scrie și să citească.
Înseamnă că eu, ca învățător, nu mi-am făcut treaba. Sau ce aș putea să spun despre situația în care am un elev cu care fac matematică dintr-a V-a până într-a VIII-a, care vine zilnic la școală și obține o notă mică la un examen național al cărui nivel este mediu, chiar sub mediu? Cum pot să-mi justific activitatea mea de cadru didactic când i-am dat media opt, iar la examen are nota 2 sau 3?
– Totuși, profesorii sunt produsul universităților…
– Trebuie să ne uităm care este, astăzi, structura de personal în învățământul preuniversitar. Din ce este format corpul profesoral? De aici trebuie să pornim. Care sunt universitățile pe care le-au absolvit cadrele didactice care lucrează astăzi în învățământ? O să constatăm că foarte mulți profesori din învățământul preuniversitar sunt absolvenți ai acelor universități care, în anii 2000, au făcut haiducie în învățământul superior din România.
Astăzi, undeva la 30%, cel puțin, sunt absolvenții acelor universități care înmatriculau studenți pe bandă rulantă. Haideți să vedem și mediile celor care lucrează în învățământul preuniversitar. Vom constata că, în ultimii 15-20 de ani, au mers în învățământ, cu unele excepții, cei mai slabi absolvenți ai universităților. De exemplu, din rândul absolvenților de fizică, 70% lucrează în domeniul IT, 20% lucrează în alte domenii apropiate – în cercetare, fizică medicală sau altceva – și doar 5-10%, cei mai puțin pregătiți, merg în învățământ.
Un alt aspect care trebuie urmărit este procentul de cadre didactice necalificate din sistem. De aici încolo, putem vorbi și despre alte elemente, cum este dotarea precară a spațiilor de învățământ, în special pentru acele discipline care necesită laborator. Laboratoarele de fizică, chimie, biologie ș.a.m.d. au fost desființate de-a lungul timpului. Cadrele didactice și-au pierdut obișnuința de a folosi materiale didactice la clasă. Cu un PowerPoint nu rezolvă problema.
Apoi, să privim spre managementul educațional. Este slab. Din păcate, nu avem management. O dată, pentru că directorii sunt numiți politic, numire care nu are nicio legătură cu calitățile lor, și doi, multora le lipsesc cunoștințele necesare, chiar dacă au acele cursuri de management educațional, pentru că acestea nu sunt ceea ce ar trebui să-i fie necesar unui director pentru a putea face o școală să fie performantă. Lipsește pregătirea continuă. E nevoie de o școală pentru formarea directorilor, care să vizeze activitățile lor specifice.
Pentru a puncta că aceste lucruri sunt importante o să-mi permit a exemplifica cu propria-mi persoană. De-a lungul timpului, am parcurs cel puțin 10-15 cursuri de management academic, majoritatea pe componente care vizează tot ce ține de învățământul superior și majoritatea sub coordonarea UEFISCDI, structură care a avut un rol determinant în pregătirea multora dintre colegii care astăzi se află în structurile de conducere ale universităților românești.
Dincolo de faptul că am fost la cursuri, am dat teste, am avut evaluări, am efectuat inclusiv vizite la universități sau instituții relevante în domeniu din străinătate. Aceste activități au fost utile, nu ne-am dus la ele doar ca să ne luăm diplome. De astfel de cursuri este nevoie și în învățământul preuniversitar.
– Cum pot fi motivați profesorii?
– Să îi plătim decent, astfel încât în învățământ să vină cei mai buni absolvenți. Când vom rezolva problema asta, se vor rezolva toate. În momentul în care introducem un salariu corect, acesta vine la pachet cu sarcinile aferente. Dacă de mâine, salariul net pentru un profesor debutant va fi de 7.000 de lei, nu îi voi mai avea pe cei mai slabi absolvenți, ci pe cei mai buni. Cu ei vom putea construi un sistem performant.
– Referitor la rezultatele școlare, de ce credeți că există diferențe mari între notele elevilor primite de-a lungul anilor de studiu și cele obținute la examenele naționale?
– Sunt cel puțin două-trei motive. Unu: delăsarea cadrelor didactice, care preferă să dea note satisfăcătoare ca să nu-și mai bată capul nici cu elevii corigenți, nici cu directorii. Doi: dăm note mari ca să ascundem lipsa de competență și profesionalism. Trei: presiunea directorilor pentru promovabilitate și, tot mai accentuată, presiunea părinților. Cadrele didactice, neapărate de nimeni, devin victimele acestui sistem, preferând să le dea elevilor note mari pentru a evita problemele.
– Cum apreciați examenul de evaluare națională pentru admiterea la liceu?
– În momentul în care concentrăm atenția doar pe două discipline, le considerăm pe celelalte de altă categorie, privându-i pe tinerii noștri de a avea cultură generală. Evaluarea națională ar putea consta dintr-un examen din toate disciplinele. Un tânăr, în orice condiții, cu sau fără școală, cu sau fără activități extra-curriculare, își ocupă toată capacitatea lui de a acumula. Cu ce și-o ocupă e problema.
La fel, consider că ar trebui procedat și în cazul examenului de bacalaureat. Dacă elevii nu sunt evaluați la toate disciplinele, se vor concentra doar pe acelea care îi interesează pentru examen sau pentru admiterea la facultate.
Rolul învățământului obligatoriu nu este acela de a-i forța pe elevi să învețe la doar două-trei discipline; rolul învățământului obligatoriu este acela de a da elevilor, tinerilor, o plajă largă de acumulări care să vizeze toate domeniile. Ei trebuie să aibă un anumit nivel de cunoștințe de cultură generală. Trebuie să știe și istorie, geografie, fizică, chimie, filosofie și toate celelalte discipline.”
Discursul e aproape incredibil de credibil.