TM2021 și Filarmonica ”Banatul” prezintă spectacolul „Dybbuk”

dybbuk

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Banatul”, prezintă în 9 și 10 iunie, de la ora 22, la grădina de vară Capitol, spectacolul „Dybbuk”, susținut de artiștii Grupului Sala-Manca (Israel) și orchestra simfonică a filarmonicii. Spectacolul este o proiecție a filmului mut cu coloana sonoră și interpretarea artistică a textelor realizate în timp real.

Accesul publicului la acest eveniment este gratuit.

Considerat o piesă de bază în istoria teatrului evreiesc, spectacolul „Dybbuk” a jucat un rol important în dezvoltarea teatrului idiș.

Piesa, care are la bază mitul evreiesc al lui Dybbuk, ce invadează trupurile tinerelor femei în noaptea nunții, s-a bazat pe anii de cercetare ai lui S. Ansky, după ce a cercetat credințele populare și povestirile evreilor hasidici, călătorind în micile orașe evreiești din Rusia și Ucraina.

Filmul mut „Dybbuk”, realizat în 1937 de Michael Waszynski, este considerat unul dintre cele mai bune din cultura idiș. Iudaismul – atât ca o religie, cât și ca o cultură – are o literatură deosebit de bogată a fantasticului, trăsătură evidențiată în acest film într-un mod excepțional.

Grupul Sala-Manca din Israel aduce o versiune în care actorii interpretează textele în idiș, cu subtitrare în limba română. Starea de spirit și puterea filmului sunt consolidate de orchestra Filarmonicii „Banatul”, cu 40 de muzicieni pe scenă, condusă de dirijorul Ido Shpitalnik (Israel).

Spectacolul este creat de grupul Sala-Manca, Adi Kaplan și Shahar Carmel, regia este semnată de Lea Mauas și Diego Rotman, efecte sonore live – Adi Kaplan, Shahar Carmel, Ayelen Rotman Mauas, în interpretarea actorilor Lea Mauas și Diego Rotman, a solistei Ana Hutu și a orchestrei simfonice a Filarmonicii „Banatul”, condusă de dirijorul Ido Shpitalnik.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *