TM2021 a deschis ferestrele în cartierul Dacia

windows

„Windows” (Ferestre) – un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, derulat în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara a reunit, sâmbătă seară, câteva sute de locuitori din cartierul Dacia, într-un demers artistic interactiv cu cetățenii din zonă.

Oameni de toate vârstele i-au privit dansând pe Eva Danciu și Eugen Curelici, implicându-se în programul pregătit de Asier Zabaleta și Michael Hanna. Au răspuns, ca în joacă, mai multor întrebări, trecând în careul roșu pentru a spune „Nu” și în cel verde pentru „Da”, și au putut arunca o privire pe ecranul instalat în piață, spre alte ferestre europene, în alte orașe care au găzduit evenimente similare.

Întrebările au stârnit emoții sau zâmbete și, cu siguranță, le-au dat de gândit celor prezenți. Dintre acestea am remarcat: Vă simțiți reprezentat de clasa politică actuală?, Ar trebui ca polițiștii locali să păzească în continuare palmierii?, Credeți că Marea Britanie a făcut bine ieșind din Uniunea Europeană?, Ați făcut vreodată ceva imoral?, Ar trebui ca autoritățile să aibă acces la datele tale de navigare pe internet?, Te simți manipulat/ă de către alții?, Ai refuza să te mai întâlnești cu cel mai bun prieten dacă ai afla că acesta consumă droguri?, Crezi că siguranța e mai importantă decât libertatea?.

Atmosfera a fost relaxată, iar cei prezenți au gustat evenimentul, care a rupt monotonia și a dat senzația că se poate întâmpla și la noi altceva în afara rutinei zilnice. În același timp, oamenii au avut ocazia să constate că problemele lor sunt asemănătoare cu cele ale locuitorilor din alte părți ale Europei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *