Timișul, interesat de o relație cu Cuba

doris

Deschiderea de care dă dovadă statul cubanez în ultima perioadă poate genera un cadru de colaborare interesant pentru județul Timiș. Ariile tematice de interes au fost abordate într-o întâlnire a președintelui CJT, Alin Nica, cu ambasadorul numit al României în Cuba, Excelența Sa Theodora Doris Mircea. Domnia sa urmează a-și prelua mandatul în săptămânile următoare, dată până la care și-a propus identificarea și pregătirea de noi parteneriate între cele două state, până la nivel de județe, orașe sau comune.

CITEȘTE ȘI: Decizie finală a deputaților: Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate în acest an, de la 1 iulie

Alin Nica a subliniat oportunitățile din domeniul cercetării, precum schimburi de experiență în tratarea cancerului, în contextul activității Institutului Oncogen al Spitalului Județean, cât și al viitorului institut oncologic de pe Calea Torontalului.

De asemenea, oportunități există și în ceea ce privește schimburile culturale și economice, în viitorul apropiat fiind posibile misiuni specifice ale județului în Cuba, cât și proiecte comune în 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

În plus, în cadrul întâlnirii au fost prezentate și programele europene de finanțare a proiectelor ce vizează cooperarea trilaterală, America Latină – Caraibe – state membre ale UE.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *