Timişoreni, se schimbă „buletinul“ mașinii!

Autoturismele timișorenilor vor avea, din vara acestui an, cărți de identitate nou-nouțe, Registrul Auto Român (RAR) urmând să emită, începând cu 1 iulie, un alt tip de documente, conținând mai multe date despre autovehicul.

Noul model de carte de identitate apare într-un ordin comun al miniştrilor transporturilor, internelor şi finanţelor, acesta stabilind un format „care conţine o serie de rubrici noi, a căror introducere a fost impusă de necesitatea furnizării unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului.

De asemenea, pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta a fost armonizată cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, după cum se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

„Principala schimbare va fi în completarea mult mai multor rubrici în cartea de identitate. Elementele noi sunt trecerea în cartea de identitate a unor informaţii precum norma de poluare europeană, valoarea CO2, sistem de propulsie”, a declarat George Dincă, directorul general al RAR.

Șoferii care efectuează unele modificări tehnice, precum montarea unui sistem de alimentare cu gaz tip GPL, vor păstra vechile documente. Chiar dacă înlocuirea a fost făcută la nivel de legislaţie, modelul vechi al documentului va mai fi eliberat până la epuizarea stocului ce se înregistra la data de 28 aprilie.

Concret, cărţile de identitate eliberate conform modelului vechi înainte de joia trecută, dar şi după această dată, îşi păstrează valabilitatea, astfel că şoferii nu sunt nevoiţi să le schimbe.

Oricum, înlocuirea cărților de identitate, inclusiv la cerere, este gratuită. În schimb, toate autovehiculele noi, aflate la prima înmatriculare, dar şi maşinile la mâna a doua, care sunt aduse în ţară pentru înscrierea în circulație, vor primi cărţi de identitate auto de tip nou, începând cu data de 1 iulie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timişoreni, se schimbă „buletinul“ mașinii!

Lasă un răspuns