Timișorean drogat în buricul urbei

drogat 1

Un timișorean care se afla pe o bancă din Piața Victoriei, colț cu Piața I. Huniade, a fost observat de un echipaj al poliției locale.

La vederea oamenilor legii, acesta a devenit agitat, încercând să ascundă repede ceva la spate.

Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că bărbatul este în vârstă de 36 de ani, din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie

La controlul corporal efectuat asupra tânărului s-a constatat că acesta deținea o țigaretă care conținea fragmente vegetale de culoare verde – olive, susceptibile de a avea proprietăți psihoactive, și un pliculeț din plastic transparent cu fragmente vegetale din aceeași categorie.

Drept urmare, s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazurilor de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *