TIMIŞOARA. De la groapa urât mirositoare, la grădina suspendată

deponeu Parta

Dacă, vreme de peste jumătate de veac, ”monumentul” de la Parța reprezenta o deloc bine-venită marcă a Timișoarei, care sărea (uneori la propriu) mai ales în ochii celor ce intrau în inima Banatului dinspre cea mai apropiată capitală vecină, Belgrad, imaginea pe care o etalează, acum, fosta ”groapă de gunoi” este radical schimbată. Din fericire, în bine.

Deși problemele legate de gestionarea acestei cu adevărat grele moșteniri – deponeul de la Parța a adunat reziduurile Timișoarei în perioada celei mai intense industrializări și expansiuni demografice, a doua jumătate a secolului XX – tranzitul pe lângă acest super-tumul nu mai provoacă nici disconfort vizual, nici strâmbături de nas din pricini nu tocmai binecuvântate.

Iar perspectiva este cu adevărat ecologică, stratul de vegetație care va ”secretiza” trecutul recent al Timișoarei urmând să-și aducă o prețioasă contribuție la microclimatul periferiei sudice a metropolei.

Citeşte şi:
ACCIDENT GROAZNIC între Timişoara şi Arad! VIDEO

În spatele acestei incontestabil istorice realizări există, deloc surprinzător pentru cei care știu cum funcționează administrația publică aici, la porțile Orientului, și numeroase alte nerealizări.

Întârzierea cu aproape un cincinal a strămutării deponeului de la Parța a condus, din aceleași considerente ca și la îndepărtarea de centrul orașului a accesului la Autostrada Vestului (adică speculațiile imobiliare făcute cu iluzoria speranță a unei rapide suprapopulări a Timișoarei), la o soluție care a ridicat costurile transportului deșeurilor de cel puțin trei ori.

Citeşte şi:
Într-o localitate din Timiş, salvarea vine pe două roți. O conduce o femeie de 78 de ani!

În plus, ceea ce s-a câștigat, din punct de vedere ecologic, prin neutralizarea unei surse directe de poluare, se pierde din cauza poluării implicite provocate de traficul auto suplimentar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “TIMIŞOARA. De la groapa urât mirositoare, la grădina suspendată

  1. Nu am aflat absolut nici o informatie din aceasta asa-zisa stire. Locuiesc in zona si intamplator as fi fost curioasa ce se intampla cu groapa de gunoi. Dau click pe link si citesc niste ineptii povestite neaos de un domn ne-jurnalist. Care e stirea, fratilor? Care mama masii e stirea?

  2. Dragă vecină Monica (că și eu stau tot în zonă), chiar ești rea. Nu toate articolele de presă trebuie să fie știri-bombă. Aici s-a semnalat faptul că procesul de ecologizare a deponeului de la Parța decurge normal și se apropie de final. Pentru noi, cei care stăm în zonă, e o veste excelentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *