Timişoara altei molimi: poveşti din 1738, vremea ciumei. Primarul și consilierii erau considerați responsabili pentru ceea ce se petrece în oraș

Timişoara altei molimi: poveşti din 1738, vremea ciumei. Primarul și consilierii erau considerați responsabili pentru ceea ce se petrece în oraș

Dacă tot e pandemie, reprezentanţii Muzeului Banatului au decis să povestească pasionaţilor de istorie cam cum se petreceau lucurile în oraşul nostru cu sute de ani în urmă, pe vremea altei molimi, mai cumplită decât cea de azi.

” Ciuma a ajuns pe meleagurile timișorene ca un efect secundar al războiului. Deja din februarie-martie 1738 s-au făcut primele rapoarte cu privire la starea de sănătate a soldaților din batalionul Grüne. Au urmat o serie de măsuri luate pe plan local, precum și o serie de ordonanțe.

21 octombrie 1738 – Ordonanţa de carantină şi curăţenie

De la început, ordonanța a pus mare accent pe păstrarea ordinii și a curățeniei stradale și private. Era interzisă aruncarea resturilor alimentare și gunoaielor pe străzi, amenda fiind de 12 taleri. Dezinfectarea camerelor se făcea prin afumare: era necesar lemn verde, pentru că cel uscat creștea pericolul incendiilor, fiind de preferat lemnul de fag sau stejar, apoi se foloseau plante înmiresmate precum salvia, rozmarinul, ruta, dafinul.

În fiecare casă erau necesare produsele pentru afumat camerele: lemne, oțet, praf de pulbere, sulf, plante aromatice; acest procedeu era repetat de cel puțin două ori pe zi: pe o cărămidă încinsă se turna oțet sau prin foc aprins. Exista un comisar care mergea din casă în casă pentru a verifica starea de sănătate a orășenilor.

Cazurile de epidemie trebuiau declarate, iar din casele închise nu avea voie nimeni să mai iasă vreme de 40 de zile. De asemenea, tot pentru 40 de zile, nimănui nu-i era permis să intre în ele.

Ordonanța stabilea reguli și pentru cei care se ocupau de bolnavii aflați în carantină. Îngrijitorii nu puteau face vizite în casă. Aceștia se apropiau în curte și preluau de la fereastră prin viu grai doleanțele celor infectați; banii luați de la bolnavi prin intermediul unei linguri trebuiau ulterior spălați cu oțet; mâncarea adusă se punea într-un coș și se atârna la aer, de unde era preluată de cei din casă.

Când un infestat murea în casă, era scos repede pe ușă, după care se închidea din nou și colocatarii mai rămâneau izolați încă 40 de zile. După şapte zile de la carantina completă se dezinfectau mobilele și celelalte lucruri din casă.

Metodele de dezinfecție sau curățire a obiectelor denotă în mod inedit nivelul științei medicale a vremii. Lucrurile care nu au fost distruse se lăsau trei zile în apă cu sare , apoi erau clătite cu în apă curată și puse la uscat opt zile. Lucrurile pe care le-a folosit bolnavul trebuiau arse. Hainele purtate de acesta înaintea pandemiei erau clătite cu apă, afumate și puse la soare.

Mobilele puteau fi scoase la soare, iar camera cu pricina aerisită și afumată. Primarul și consilierii erau considerați responsabili pentru ceea ce se petrece în oraș”, subliniază specialiştii de la MNaB, folosind ca bibliografie volumul ”Timişoara carolină” de Sandra Cristina Hirsch, carte ce poate fi achiziționată de la secretariatul muzeului.

Foto: Ordonanța de carantină și curățenie pe timpul epidemiei de ciumă din Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns