Vineri a avut loc ultima probă din cadrul sesiuni de toamnă a bacalaureatui, cea la alegere a profilului şi specializării. Doi dintre absolvenţii de liceu din judeţul Timiş au încercat să copieze, butonând telefoanele celulare.
Au fost prinşi de profesorii supraveghetori şi au fost eliminaţi din examen, primind nota unu. Ei nu mai au voie să se prezinte la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului. La ultima probă s-au înscris 1.020 de candidaţi, iar 214 au absentat, considerând ca nu sunt suficient de pregătiţi.
Cei mai mulţi dintre absolvenţi au susţinut examenul la biologie vegetală şi animală – 380, iar la geografie au participat 301. De asemenea, candidaţii au fost evaluaţi în scris la anatomie, chimie, economie, filozofie, fizică, informatică, logică, sociologie şi psihologie.
Rezultatele vor fi afişate în data de 31 august, până la ora 12 şi tot în aceeaşi zi, între orele 12 şi 16, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 3 septembrie.