”Chiquita e un nume care amintește de melodia Chiquitita a grupului ABBA. Chiquita Mischke e singura persoană care a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Dudeștii Noi”, spune primarul Alin Nica.
Pe fundalul unei melodii ambientale, Chiquita se apleacă și scoate cu mișcări blânde șosetele unei copile, împietrite ca o păpușă din porțelan. Degetul mare – ”Unde e Ana?”. Degetul mijlociu – ”A plecat la plimbare…”.
Cu fiecare dezmierdare de care se bucură degetele mărunte de la picioarele fetei, crisparea dispare. Sărutul de final asupra ”ochilor spirituali”, așezați între cei anatomici, aduce un zâmbet larg pe chipul copilei. ”Ți-a plăcut, Emily?” Răspunde cu un zâmbet fata autistă, căreia îi place încă, la cei 20 de ani ai săi, să se dea în leagăn.
Chiquita Mischke, în cea de-a 81 toamnă a vieții sale, e încă în pâine, mamă de profesie. ”Aveam 50 și ceva de ani când am cunoscut-o pe Emily. M-a sunat doctorița de la Leagănul de copii din Timișoara că întâmpina o problemă cu o fetiță cu autism care refuza să mănânce. Toți erau speriați că fata va muri. Am venit.
Pregătisem o banană pasată și m-am așezat la masă în sala de joacă. Într-adevăr, fata nu deschidea gura. Am început să cânt și Emily a deschis gura, iar eu hap cu lingura în guriță. I-a plăcut și a continuat să mănânce. Astăzi, Emily mănâncă singură, dar doar alimente pasate”, spune Chiquita Mischke.
O amintire din Mexic
Povestea începe în îndepărtata Americă Latină, în Mexic, unde domnul Mischke, cetățean german, și-a petrecut tinerețea și de unde a adus în țara natală o singură amintire: Chiquita, un nume drag, pe care l-a dăruit ulterior fetei sale.
”Am fost căsătorită un singur an. Soțul avea trei copii dintr-o căsnicie anterioară, mama micuților fiind decedată. Eu am dorit să mai avem încă un copil. El nu a dorit. Atunci ne-am despărțit… Acum, nici nu mai știu numele tuturor copiilor pe care mi i-a dat Dumnezeu”, spune Chiquita Mischke.
AFLĂ DETALII IMPRESIONANTE DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE MIERCURI, 26 august, A COTODIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ
