Terasa Symphony de la Operă se transformă

Terasa Symphony de la Operă se transformă

Terasa Symphony de la Operă se transformă.

Proprietarii localului Symphony, a cărui terasă a fost motiv de dispută și amenințări cu demolarea din partea executivului Primăriei Timișoara, au decis să transforme actuala terasă într-una cu formă mai suplă și mai mobilă.

Lucrările au demarat marți, 6 iunie 2023. S-au desființat podeaua de lemn și stâlpii care susțineau copertina. Noua terasă va fi amplasată direct pe caldarâm și va avea umbrele sau marchize, în funcție de aprobarea pe care o vor primi de la primărie proprietarii localului.

Plătesc taxe, respectă regulamentul

“Am decis să renunțăm la actuala formă de construcție a terasei. Evident că vrem să ne continuăm activitatea aici. Așa ca și până acum, am fost și rămânem buni platnici de taxe și impozite. Ne conformăm regulamentelor, interesul nostru fiind să oferim un loc plăcut pentru clienți, mai ales cei obișnuiți cu amplasamentul central, chiar în Piața Operei.

Noua structură va fi una mai simplă și mai ușoară, în funcție de regulamentul din zonă. Vor fi mese și scaune, iar deasupra vom pune umbrele sau marchize, depinde ce ni se va da voie”, a declarat, pentru Renașterea bănățeană, administratorul cafenelei Symphony.

Vă reamintim că terasa cafenelei Symphony a devenit subiect de scandal în Consiliul Local Timișoara, pe din 26 aprilie 2023. Atunci s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere a spațiului în care funcționează cafeneaua cu terasă Symphony, din centrul orașului, aflată la parterul clădiri Operei. Însă nu în orice condiții. S-a cerut mărirea chiriei pentru spațiul ocupat în clădirea Palatului Culturii, dar și desființarea terasei, în forma constructivă în care funcționa.

Au fost discuții legate de prețul chiriei, deși acesta a fost stabilit printr-un raport întocmit de un evaluator expert ANEVAR, de podiumul din lemn, iar viceprimarul Ruben Lațcău a invocat că, din cauza terasei, clădirea Palatului Culturii nu primește aviz ISU.

Lucru fals, așa cum o dovedesc documentele prezentate de Renașterea bănățeană pe 26 aprilie 2023 (Primăria Timișoara încasează taxe și chirii pe construcții “ilegale”! Documentele atașate vorbesc de la sine (renasterea.ro)).

Ziarul nostru atrăgea atenția că, la fel ca și în cazul altor construcții, Primăria Timișoara le consideră ca ilegale, dar încasează taxe și impozite pentru acestea.

Astfel, proprietarii cafenelei au făcut dovada plății taxei de ocupare a domeniului public, a taxei de chirie pentru terasă, în condițiile în care există Autorizația de Construire 1507/2005, pentru “construcții comerț și servicii – modificări interioare și exterioare pe imobilul-teren și/sau construcție pe strada Alba Iulia numărul 2”.

Avize și autorizații de funcționare

Într-un document-anexă, denumit “Tema de proiectare” și aprobat de primărie se menționează negru pe alb că e vorba despre un spațiu de 60 de metri pătrați la parterul imobilului și…terasă “din fier forjat…acoperită cu pânză impregnate, de culoare alb-gălbui”.

Pentru conformitate, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural a Județului Timiș a emis avizul 161/M/2005, prin care avizează favorabil modificări interioare și exterioare pentru amenajare cafebar pe strada Alba Iulia, numărul 2.

Prin document se dă aviz pozitiv și pentru “amenajarea pe strada Mărășești și în Piața Victoriei în zona corespunzătoare spațiului comercial a unei terase executate din fier forjat și acoperită cu o pânză impregnată”.

Și pentru a demonstra că viceprimarul Ruben Lațcău fie nu cunoaște situația, fie minte prin omisiune, vă prezentăm și Autorizație de Securitate la Incendiu, numărul126/14/SU-TM din 17.04.2014, eliberată de către ISU Banat, pentru café-bar “situat în Piața Victoriei nr.2”. Autorizație care nu s-ar fi eliberat dacă Palatul Culturii nu ar avea două căi de acces pe acea parte de clădire, care servesc și pentru evacuarea în cazul unui incendiu în clădirea ce adăpostește opera și teatrul.

Chitanțele doveditoare a plăților pentru taxa de ocupare a domeniului public și a taxei de chirie pentru terasă erau în contradicție totală cu dorințele executivului primăriei de a desființa terasa pe motive de ilegalitate, lipsă a autorizației de construcție, a avizului de construire sau a autorizației de securitate la incendiu.

Prin urmare, primăria a încasat taxe și chirii pentru café-barul și terasa Symphony, dar în același timp, susținea că au funcționat fără avizele și autorizațiile necesare, adică în ilegalitate, din moment, ce în ședința de consiliu local din 26 aprilie 2023, s-a cerut demolarea terasei și intrarea în legalitate.

O contradicție care sfidează logica elementară și este contrazisă de documente oficiale. Piesa de rezistență este chiar “Acordul de funcționare ambulant”, numărul 186 din 11 noiembrie 2022, “în fața punctului de lucru pe domeniul public”, acord semnat de însuși primarul Timișoarei, Dominic Fritz.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Terasa Symphony de la Operă se transformă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *