Telecabina de la Cetatea Deva, în revizie tehnică

devatelrev 1

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită luni, 12 aprilie, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare obligatorii, potrivit reprezentanților Serviciului public de întreținere și gospodărire municipală Deva, care administrează monumentul istoric.

Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva în această zi o pot face la pas, pe la poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare: traseul nr. 1, din spatele restaurantului de la poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers aproximativ 45 de minute; traseul nr. 2, de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la poarta 1, timp de mers, aproximativ 40 de minute; traseul nr. 3, din fața tunelului (partea stângă) până la poarta 1, timp de mers, aproximativ 30 de minute.

Începând de marți, 13 aprilie, telecabina va funcționa după următorul program: luni-joi: între orele 8 și 20, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 8-18. La călătoria cu Telecabina precum și în spațiul public deschis, pasagerii sunt rugați să respecte toate regulile și măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *