TE SPARGI DE RÂS! Ce a declarat ”Prințul din Dubai” magistraţilor timişoreni

eleve pentru vip uri

“Prinţul din Dubai,”, unul dintre cei 16 inculpați din dosarul ”eleve pentru vip-uri” de la Timişoara, a reușit, prin declarațiile sale în care a încercat să se disculpe, să-i distreze pe toți cei prezenți în sala de judecată, la termenul de luni.

Inculpatul Gheorghe Bală, aflat în boxa acuzaților, fiind în arest preventiv, nu numai că nu a recunoscut faptele imputate de procurorii DIICOT, dar a afirmat că totul a fost rupt din context și că de fapt pe fete le racola… pentru el.

”Nu este devărat că făceam trafic de minore și proxenetism. Pe fete le luam din diferite anunțuri matrimoniale. Când mă întâlneam cu ele, mă refuzau, dar dacă mă dădeam drept arab, se arătau disponibile. Le spuneam că sunt medic arab. Unele îmi cereau să le pun botox sau silicoane și atunci le spuneam că de fapt sunt… medic veterinar”, a declarat inculpatul.

Cum a ajuns inculpatul să fie ”prinț arab”?

”Am fost o perioadă mai mare de timp în Dubai și m-am pozat în costumele alea, cu fața acoperită. Am trimis pozele prietenului meu Paul Mânzu (judecat și el în același dosar – n.r.) și el mi le-a schimbat cu altele ale unui prinț arab, care a venit la noi, la Mamaia. A luat poza mea și a pus-o pe corpul lui. Apoi le-a arătat pozele prietenilor și așa am ajuns să fiu poreclit <<Prințul din Dubai>>”, a explicat inculpatul.

Plăceri personale la prețuri mici

”Nu cred că am plătit vreodată nici măcar 100 de euro unei fete”, a comentat inculpatul consemnarea procurorilor DIICOT, care făcea referire la prețurile enorme pe care acesta le dădea fetelor, vehiculându-se sume și de 1.000 de euro.

”Când mă dădeam drept medic arab, nici nu mă întebau de preț. Știți de ce? Le vedeam, când mergeam la duș, că îmi cotrobăiau prin haine, după bani. De fapt, voiau să mă fure. Uneori le dădeam 50 de lei, poate o sută sau două și le spuneam că revin în altă zi, dar nu mă mai duceam. Alteori, nu le plăteam deloc. Când m-au arestat, am crezut că m-au ridicat pentru că nu am plătit prostituatele, pentru că de fapt așa ceva erau”, a adăugat Bală.

Vă plac crenvurştii? Care mărci sunt cele mai sănătoase şi care sunt periculoase

Facem precizarea că, în vara anului trecut, procurorii DIICOT Timișoara au inculpat 16 persoane în acest dosar, acuzate de trafic de minore și proxenetism. Potrivit anchetatorilor, victimele, majoritatea dintre ele minore, erau racolate prin diverse metode, iar ulterior șantajate pentru a putea fi exploatate în continuare.

Printre ”beneficiari”, au fost indicați fostul judecător Aurelian Tomuș de la Judecătoria Timișoara, medicul ortoped Horațiu Petrescu, polițistul timișorean Ovidiu Gâțan și omul de afaceri Ovidiu Torj.

Foto: comisarul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *