Târg de carte în premieră, la Timişoara

carte 1

Timișorenii cu drag de lectură sunt așteptați astăzi și mâine, între orele 12 și 19, la cea dintâi ediție a târgului de carte și de artă independentă “Sit and Read” care va avea loc la Club Saccade, în Piața 700.

CITEȘTE ȘI: Timişul, pe podiumul naţional al tranzacţiilor imobiliare

Proiectul aduce laolaltă artiști contemporani și publicații independente, internaționale și naționale, care vor expune reviste, benzi desenate, ilustrații și printuri, propunându-şi ca obiectiv crearea unei platforme pentru tiparul ca formă de expresie artistică, indiferent de suportul folosit: hârtie, ceramică, textil sau alte materiale.

Participanții la prima ediţie a târgului vor fi Amandine, Balamuc – Loc de joacă, Dispozitiv Books, Ema Cristescu, Fauna Ceramics, Harababura, Hot Lagoon, De la Irina, Lapsus, Mimi Ciora, Newclearfairy, The Secret Garden și Vlad Cadar, iar accesul publicului la evenimentul de la Saccade (strada Gheorghe Lazăr nr. 9) va fi gratuit.

Prima zi de târg se va încheia cu o petrecere cu DJ din Serbia și din România. Party-ul va avea loc tot în incinta spațiului de expoziție, începând cu ora 23, şi îi va avea ca invitați speciali pe Alur Duvaal (Timișoara), brak (Belgrad), Chorbika (Belgrad) și Romansoff (București). Biletele la petrecere vor costa 15 lei şi se vor putea achiziționa de la intrare.

Evenimentul este organizat de The Secret Garden, în parteneriat cu Launmomentdat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *