
Timişul s-a remarcat printr-o efervescenţă foarte mare a pieţei imobiliare în primele zece luni ale anului, interval calendaristic în care a fost depăşit la acest capitol doar de Capitală şi Ilfov. Nu mai puţin de 26.011 de tranzacţii cu case, apartamente, spaţii cu alte destinaţii şi terenuri intra- şi extravilane au fost înregistrate în Timiş în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
În acelaşi timp, în Bucureşti s-au consemnat 77.545 de tranzacţii, în Ilfov 39.205, dar Timişul a devansat Clujul, unde s-au vândut 25.060 de proprietăţi imobiliare, aşadar cu aproape o mie mai puţine decât în judeţul bănăţean.
Cea mai fierbinte piaţă funciară, în vest Trebuie spus că în ultimiii ani Timişul – de altfel judeţul cel mai întins ca suprafaţă – a fost constant pe locul întâi, la nivel naţional, la capitolul tranzacţiilor cu parcele arabile. În octombrie, de pildă, numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole extravilane înregistrate oficial în Timiş a fost de 760, cu circa 200 mai multe decât în judeţele situate pe poziţiile a doua şi a treia, Doljul şi Brăila, cu 574, respectiv 557 de asemenea operaţiuni.
Între primele zece judeţe din ţară, pe segmentul vânzărilorcumpărărilor de suprafeţe arabile se regăseşte, de altfel, şi un alt judeţ din Regiunea Vest, fiind vorba despre Arad, cu 415 tranzacţii înregistrate în octombrie. Topul pe judeţe al vânzărilor şi ipotecilor În luna octombrie au fost vândute, la nivelul întregii țări, 58.334 de imobile, cu aproapte 11.000 mai multe față de luna precedentă. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna octombrie a acestui an este cu 5.496 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Totuşi, cele mai multe vânzări de imobile – referindu-ne şi la terenuri intravilane şi extravilane non-agricole, cu sau fără construcţii, precum şi la spaţii cu destinaţii de locuit, comerciale sau de altă natură, au fost înregistrate în octombrie în București – 11.098, Ilfov – 5.216 și Cluj – 4.047, Timişul situându-se doar pe locul al patrulea, cu 3.207 tranzacţii.
Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă au fost Sălaj – 343, Vaslui – 313 și Olt – 108. Numărul ipotecilor, la nivel național, în octombrie, a fost de 33.928, cu aproximativ 6.000 mai mare față de aceeaşi lună a anului trecut. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 8.196, Ilfov – 2.436, Cluj – 2.048, Iaşi – 1.949 şi Timiş – 1,784. La polul opus s-au plasat județele Mehedinți – 119, Covasna – 108 și Sălaj – 76.
Trebuie spus, însă, că şi în Timiş, la fel casa în restul ţării, s-a resimţit, în primele zece luni ale acestui an, o scădere a numărului tranzacţiilor imobiliare. Astfel, potrivit statisticii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie, în Timiş a scăzut cu aproape 3.200 numărul de tranzacţii cu clădiri şi terenuri, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, când aici se consemnau 29.207
asemenea operaţiuni.
Nu se mai găsesc apartamente de vînzare , s au vîndut toate , a fost isterie .