Țânțarii n-au șanse în Timișoara

O nouă acţiune de dezinsecţie la Timişoara

Primăria Municipiului Timişoara, în baza contractului subsecvent încheiat cu SC Coral Impex SRL Ploiești, aduce la cunoștinţă că începând cu data de 16 iunie se vor executa servicii de dezinsecţie aeriană, terestră şi pe domeniul public.Vor fi combătuți țânțarii adulți și larvele.

CITEȘTE ȘI: Subiecte Evaluare Națională 2020: cât de dificile sunt anul acesta față de anii anteriori

Tratamentele aeriene se aplică dimineața între orele 5-9,30 și seara de la orele 17 la 21, iar tratamentele terestre pe timpul nopții, atunci când circulația este redusă și insectele sunt active. Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

În caz contrar, Primăria Municipiului Timișoara și SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Municipalitatea menționează că substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății, iar personalul implicat în execuția serviciilor este calificat, în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, se face un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort. În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Țânțarii n-au șanse în Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *