Tânăr prins după ce a furat frecvent dintr-un bancomat din Timișoara

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara au identificat un bărbat de 28 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi dintr-un bancomat situat în incinta unei societăţi comerciale.

CITEȘTE ȘI: Control la Maternitatea ”Odobescu”

Din investigaţiile oamenilor legii reiese că tânărul respectiv se „servea” frecvent din bancomatul respectiv, reuşind să sustragă diverse sume în perioada septembrie – decembrie 2018.

Mai exact, banca deţinătoare a ATM-ului a reclamat un prejudiciu total de 14.300 de lei.

CITEȘTE ȘI: Cea mai mare pensie din Europa este încasată în România. Cine este românul căruia poştaşul îi aduce lunar 11.000 de euro

S-a reuşit prinderea în flagrant a hoţului, care în noaptea de marţi spre miercuri a sustras, printr-o fantă laterală, suma de 300 de lei în momentul în care un client a accesat ATM-ul.

Făptaşul fost săltat, însă, pe loc de către poliţiştii care îl pândeau.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr care a lins 3 ore soneria unei case, căutat de poliţie. Video

În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, bănuitul fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Tânăr prins după ce a furat frecvent dintr-un bancomat din Timișoara

Lasă un răspuns