
„Silenzio stampa” în administrație
Autoritățile administrative timișorene, dar și cele județene au intrat, de la începutul acestui an, într-un misterios act de „silenzio stampa”.

Autoritățile administrative timișorene, dar și cele județene au intrat, de la începutul acestui an, într-un misterios act de „silenzio stampa”.

În ședința de guvern de miercuri dimineață au fost discutate trei proiecte de hotărâre care au vizat direct județul Timiș, mai precis activitatea prefecturii.

Conducerea Instituției Prefectului din județul Timiș a făcut cunoscut, luni, că, începând de marţi …

Numele lui Eugen Dogariu este tot mai pronunțat în cercurile din PSD Timiș. Mai exact, se vorbește de reînregimentarea politică a prefectului …

Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple a decis să extindă programul de lucru cu publicul

Case, terenuri, depozite bancare, acțiuni, tablouri, bijuterii, case la Viena, chiar și o dronă se regăsesc pe declarațiile de avere ale liderilor administrației locale.