Prefectul apolitic ar putea fi reinventat

dogariu

Numele lui Eugen Dogariu este tot mai pronunțat în cercurile din PSD Timiș. Mai exact, se vorbește de reînregimentarea politică a prefectului, fiindu-i pregătit postul de președinte executiv al PSD Timiș.

Lucrurile nu sunt deloc simple, pentru că prefectul este apolitic și ar trebui să renunțe la postura administrativă, pentru a reintra în partidul din care a mai făcut parte.

Nu este, însă, imposibil, iar în cazul în care PSD ar pierde guvernarea, funcția politică i-ar pica la țanc lui Dogariu.

De aceea, este foarte posibil să se mai amâne alegerea unui președinte executiv în PSD Timiș, tocmai pentru a aștepta un deznodământ în cazul prefectului.

Cum era firesc, Eugen Dogariu nu a confirmat revenirea în politică, dar a admis că a auzit că se fac astfel de speculații:

”Prefectul este apolitic. Eu am ales această carieră, de înalt funcționar public, pentru care există un traseu specific. Am auzit că au mai zis unii și alții câte ceva, dar nu vreau să comentez”. Eugen Dogariu este prefect din 2012, funcție în care a fost propulsat de PSD Timiș.

În această postură, el a optat pentru o vizibilitate cât mai redusă, ieșirele sale publice fiind foarte rare.

Cu siguranță, însă, dacă va fi reinventat politic, Dogariu își va schimba strategia, iar expunerea va fi cu totul alta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *