
Copilaș pierdut în centrul Timișoarei, găsit de polițiștii locali
Copilaș pierdut în centrul Timișoarei, găsit de polițiștii locali

Copilaș pierdut în centrul Timișoarei, găsit de polițiștii locali

Poliţiştii locali din Timişoara au dat 740 de amenzi unor şoferi care au intrat cu maşinile pe străzi cu accesul interzis

Peste 300 de autovehicule abandonate au fost ridicate, anul acesta, de pe străzile din Timișoara

Lupta cu cerșetoria continuă și în acest an: peste o sută de persoane fără adăpost au fost preluate de polițiștii locali din Timișoara

Localurile din centrul istoric, sub embargo impus de Poliția Locală Timișoara

Poliția și procurorii tergiversează un dosar privind purtarea abuzivă și folosirea excesivă a forței de către doi polițiști locali din Timișoara

Bătrână de 80 de ani amendată de Poliția Locală Timișoara pentru pisicile comunitare din fața blocului. Un abuz ieșit din comun au săvârșit agenții Poliției Locale Timișoara, amendând cu 1000 de lei, o bătrânică octogenară, pe motiv că în spatele blocului în care locuiește…

Își fac bagajele proaspătul secretar al Primăriei Timișoara și șefii Poliției Locale, fiind toți pensionari reangajați?

Zeci de colindători au trecut pragul Poliției Locale Timișoara

Concert caritabil pentru ajutorarea a zeci de copii și a trei familii din județul Timiș

Bărbat depistat de polițiștii locali din Timișoara cu un malaxor electric pe care ”l-a găsit” în parc

Minor care avea asupra lui substanțe interzise, depistat de polițiștii locali din Timișoara

Bătrân rătăcit în zona centrală a Timișoarei, ajutat de polițiștii locali să ajungă acasă

Domeniul public al Timişoarei, focar de infecţie! Amenzi de 215.000 de lei aplicate de polițiștii locali unor persoane care au abandonat deşeuri

Bărbat încătușat și sancționat de polițiștii locali din Timișoara după ce a încercat să urce pe capota mașinii de patrulare

Doi copii au fost depistați în Timișoara, în ultimele zile, speriați că s-au pierdut în drum spre casă

Două tinere din Ialomița depistate de polițiștii locali solicitând bani în numele unei asociații, în fața Catedralei Mitropolitane. Polițiștii locali au depistat, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.00, în fața Catedralei Mitropolitane, două tinere de 21 și 16 ani, ambele din…

Tânără de 18 ani, găsită de polițiștii locali din Timișoara, după ce fusese dată dispărută de familia din Galați

Aproape 300 de cerșetori și persoane fără adăpost, depistați în luna august de polițiștii locali pe străzile din Timișoara. Polițiștii locali au continuat și în ultima lună acțiunile de preluare din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și acelor fără adăpost, care creează disconfort…

”Miracolul” de la Timișoara. O femeie aflată într-un scaun cu rotile a început să meargă la apariția polițiștilor locali