Tânără de 18 ani, găsită de polițiștii locali din Timișoara, după ce fusese dată dispărută de familia din Galați

Tânără de 18 ani, găsită de polițiștii locali din Timișoara, după ce fusese dată dispărută de familia din Galați

Tânără de 18 ani, găsită de polițiștii locali din Timișoara, după ce fusese dată dispărută de familia din Galați

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban, aflați în patrulare pe mijloacele de transport în comun, au depistat, joi, în jurul orei 11.20, o persoană care figura în baza de date ca fiind dată dispărută de familia sa.

În fapt, tânăra de 18 ani se afla în tramvaiul numărul 4, între stațiile N. Bălcescu – Maria, când s-a efectuat verificarea pe mijlocul de transport, stabilindu-se că aceasta nu deține nici documente valabile de călătorie, nici vreun act de identitate.

CITEȘTE ȘI: Îl recunoaşteţi? Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea suspectului unei tentative de tâlhărie în Timişoara

Pentru a i se stabili identitatea s-a apelat Dispeceratul Poliției Locale, unde s-a constatat că era dată în urmărire de la mijlocul lunii iulie, de către Inspectoratul Județean de Poliție Galați, pe raza căruia locuiește, pentru că a dispărut de la domiciliu.

Fata a declarat că a plecat de acasă în urma unor discuții în familie. Polițiștii locali au întocmit documentația pentru a fi predată, conform procedurilor, lucrătorilor de la Secția 1 Poliție


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *