Peste 300 de autovehicule abandonate au fost ridicate, anul acesta, de pe străzile din Timișoara

Peste 300 de autovehicule abandonate au fost ridicate, anul acesta, de pe străzile din Timișoara

Peste 300 de autovehicule abandonate au fost ridicate, anul acesta, de pe străzile din Timișoara

Anul acesta, în baza de date a Poliției Locale Timișoara au fost înregistrate un număr de 450 sesizări și constatări din oficiu, privind situația a 591 de autovehicule ce păreau a fi abandonate.

În urma verificărilor efectuate și a somațiilor aplicate conform Legii 421/2002, au fost ridicate de proprietari, dar și cu ajutorul Timpark, un număr de 315 autovehicule.

Totodată, au fost aplicate și 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei unor proprietari de autovehicule care au refuzat să le ridice în urma somațiilor aplicate. Restul autovehiculelor sunt în lucru.

”De menționat că anul trecut nu mai puțin de 1656 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public de către proprietari și de către lucrătorii Timpark, după ce au fost aplicate somații de către polițiștii locali.

CITEȘTE ȘI: Buget de rang orășenesc într-o comună timișeană

Poliția Locală Timișoara acționează permanent pe această linie și fac apel la proprietarii de astfel de bunuri să respecte legislația în domeniu pentru a nu fi sancționați și pentru a evita ridicarea și depozitarea mașinilor în spațiul aparținând Societății Timpark, astfel de epave reprezentând un pericol pentru ceilalți cetățeni deoarece se transformă în adevărate focare de infecție și ocupă locurile de parcare ale altor autovehicule.

Potrivit Legii 421/2002, pentru a fi considerat abandonat un autovehicul trebuie să se afle în același loc de cel puţin 6 luni. Cetățenii care doresc să facă sesizări pe această linie, pot apela la numerele de telefon ale Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro”, transmite Poliția Locală Timișoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *