
Atletismul și școala, la egalitate în topul priorităților unui elev timişorean
Încă de la vârstă preșcolară, copiii sunt îndrumați, de către părinți, spre diverse activități sportive, scopul principal fiind acela de a mai risipi…

Încă de la vârstă preșcolară, copiii sunt îndrumați, de către părinți, spre diverse activități sportive, scopul principal fiind acela de a mai risipi…

Călin Rosenblum reprezintă, fără îndoială, un nume marcant în fotbalul timișorean, în care s-a făcut remarcat prin atitudine, dăruire…

Performanţa obţinută în vară de grupa de juniori născuţi în anul 1997 a profesorului Ovidiu Vâlceanu, câştigătoare a Olimpiadei…

Examenul de bacalaureat a trecut şi, ca şi în fiecare an şcolar, au fost candidaţi care nu s-au mai prezentat la probe, în timp ce alţii au fost prinşi încercând să copieze.

Cei doi elevi de 17, respectiv, 18 ani, de la Liceul cu Program Sportiv “Banatul” din Timișoara, care, săptămâna trecută, au agresat sexual un coleg în vârstă de 13 ani…

Doi adolescenţi acuzaţi că au agresat sexual, joi noapte, într-un internat al Liceului Sportiv din Timişoara, un coleg de cameră de 13 ani, introducându-i în anus…