Casa cu numărul 65

Casa cu numărul 65

Casa cu numărul 65… E o zi toridă de început de august în Temereşti. Au trecut cinci veacuri şi un pic de când vatra asta este ştiută.

Împrumut pentru educație, într-o localitate timișeană

Vineri, o zi a scriitorilor

La Făget, recent, au avut loc o serie de activități culturale care au stârnit un real interes în rândul, nu puțini, iubitorilor de carte. Și, deopotrivă, care îi prețuiesc pe autori.

Profesorul

Profesorul

Când iese prin urbe, și o face zilnic, e salutat ori dă binețe la tot pasul. I se zice, cel mai adesea, Profesorul. Însă dacă trece de hotar și se îndepărtează câteva zeci de kilometri, invariabil, i se spune Căliman de la Făget.