Tabără pentru premianții dintr-o comună timișeană

tabara

Elevii cu rezultate bune la învățătură din comuna timișeană Lenauheim vor beneficia în această vară de sejururi gratuite.

CITEȘTE ȘI: Soţul timişorencei Nicoleta Voica este acuzat că i-a făcut avansuri unei alte cântăreţe

”Șapte copii care studiază limba germană au fost, recent timp de zece zile în exursie la partenerii noștri din orașul Kirn (Germania).

Primăria a asigurat doar transportul acestor elevi cu microbuzul.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea! Șoferii pot rămâne fără permis dacă nu respectă această obligație

Și în vara lui 2017, a avut loc o excursie similară, iar în luna mai a acestui an au fost în Germania copiii care activează în trupa de dansuri”, a precizat primarul Ilie Suciu.

Potrivit acestuia, în luna august, pentru al doilea an consecutiv va avea loc tabăra premianților.

Astfel, cei 36 de elevi de gimnaziu ai școlilor din Lenauheim, Grabaț și Bulgăruș – care s-au clasat pe primele trei locuri la învățătură la finalul acestui an școlar – vor petrece o săptămână din vacanța de vară (18-25 august) pe Muntele Mic. Tabăra premianților este susținută financiar din bugetul local al comunei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *