Sute de dascăli au susținut, în Timiș, examenul de definitivat. Unii dintre ei au renunțat după ce au văzut subiectele

definitivat

La Colegiul național ”C.D. Loga” a avut loc examenul de definitivat, pentru posturile din județul Timiș. Examenul a durat patru ore, iar candidații au susținut testări scrise la 32 de discipline. Din cei 273 de dascăli înscriși, au fost prezenți doar 238, 24 au absentat iar 11 s-au retras după o oră.

CITEȘTE ȘI: Distracție plătită scump. Doi tineri au vandalizat fațada unei clădiri din Timișoara

Lucrările candidaților de la examenul de definitivat vor fi corectate în diferite centre de evaluare din țară, urmând ca primele rezultate să fie afișate miercuri, 31 iulie. Eventualele contestații vor fi înregistrate la Centrul de examen, în zilele de 31 iulie -1 august și transmise, ulterior, centrelor de evaluare. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 5 august 2019.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, profesorul depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *