Surse: Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare 2020 a fost modificat

clasa pregatitoare 1

Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul 2020 – 2021 va fi prelungit până la data de 7 iulie 2020, au declarat surse din învățământ pentru Observator.

  • Surse: Termenul de înscriere în clasa pregătitoare va fi prelungit.
  • Rezultatele înscrierilor ar urma să fie afișate pe 20 iulie 2020.

Înscrierile la clasa pregătitoare 2020 – 2021 au debutat pe 4 martie, iar termenul inițial până la care părinții puteau depune cereri de înscriere era 23 martie.

Surse din învățământ susțin, însă, că acest termen ar urma să fie prelungit până la 7 iulie 2020.

Rezultatele înscrierilor la clasa pregătitoare vor fi afișate în școli și pe site-urile inspectoratelor pe 20 iulie 2020.

Surse: Noul calendar de înscrieri în clasa pregătitoare 2020

25 mai 2020 Postarea pe site-urile CJRAE/CMBRAE a modelului de cerere pentru evaluarea psihosomatică a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, care nu au fost evaluați până la data instituirii stării de urgență și care:

– nu au frecventat grădinița;
– s-au întors din străinătate;

26 mai – 30 iunie 2020 Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar

Pentru copiii care au mers la grădiniță: În această perioadă se înregistrează cererile transmise la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare. Eliberarea /transmiterea de către grădiniță a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.

Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:

– Înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse / transmise de părinți
– Planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
– Desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/ CMBRAE;
– Eliberarea / transmiterea de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.

 

observatornews


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *