Sume generoase la dispoziţia fermierilor

fermieri Checea

Versiunile Ghidului solicitantului pentru submăsurile 5.1 “Sprijin pentru investiţii în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și catastrofale” și 5.2 “Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale”, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, pot fi consultate pe pagina web a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională. Prin submăsura 5.1, sprijinul financiar nerambursabil este împărțit în două categorii.

CITEȘTE ȘI: O garsonieră de 30 de metri pătraţi a fost scoasă la vânzare cu un milion de euro

Astfel, acesta este de 80 la sută din totalul cheltuielilor eligibile pentru fermierii individuali și de sută la sută pentru societățile cooperative şi grupurile de producători. Valoarea finanțării este de maximum 250.000 de euro pentru un proiect vizând investiții în instalații, echipamente pentru asigurarea biosecurității și infrastructura sanitară în cadrul fermelor. Tot pentru submăsura 5.1, sprijinul nerambursabil este între 80 şi 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile în cazul beneficiarilor publici, în funcţie de gradul în care sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiții menționate în Ghidul solicitantului. Valoarea finanțării nu poate depăși 30.000 de euro pentru investiții în instalații de dezinfectare şi dezinsecţie, 100.000 de euro pentru creșterea capacității operaționale a laboratoarelor, prin dotarea acestora şi achiziția de mijloace de transport a probelor sau 20.000 de euro pentru achiziții de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise. În cadrul submăsurii 5.2, cheltuielile finanţabile nerambursabil pot viza: cumpărarea animalelor de reproducție destinate repopulării în vederea restabilirii producției agricole; achiziția animalelor de reproducție destinate reprofilării fermelor afectate, prin popularea cu alte specii, precum și extinderea sau modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile care se pot obține prin intermediul submăsurii 5.2 este de 200.000 de euro pentru proiect, sprijinul bănesc asigurat prin intermediul AFIR fiind sută la sută nerambursabil. Este de aşteptat ca AFIR să anunţe în curând calendarul sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare prin submăsurile 5.1 şi 5.2 din cadrul PNDR. Potenţialii beneficiari din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara ai alocărilor nerambursabile prin cele două instrumente financiare pot solicita informaţii detaliate de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timişoara din cadrul AFIR, cu sediul în Calea Buziaşului nr. 11 A, nr. tel. 0256. 250.200, e-mail: [email protected]


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *