Studenţii voluntari de la Medicină vor lucra în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara

voluntari babes

20 de studenţi din anii terminali ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara vor lucra ca voluntari în Ambulatoriul amenajat în curtea Spitalului de Boli Infecțioase.

Tinerii au răspuns apelului lansat de medicii spitalului de a-i ajuta la înregistrarea, testarea şi triajul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

“Ei vor învăţa absolut tot ceea ce au nevoie să ştie pentru a face triajul bolnavilor, pentru a completa acte, pentru a vorbi cu pacienţii. Mai avem încă 15 colegi în aşteptare, asta dacă va mai fi nevoie de suplimentarea numărului de voluntari. Sperăm să îi degrevăm astfel pe medicii de aici de activităţile acestea de triere a bolnavilor SARS-CoV-2”, spune președintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Timişoara, Catarina Lieb.

Studenții au fost instruiţi cu privire la modul în care trebuie să se echipeze şi să-şi dea jos costumul de protecţie şi au aflat ce vor face în continuare, în zona de triaj a spitalului, acolo unde ajung pacienţii transportaţi cu ambulanţele.

“Fiecare mână de lucru contează. Fiecare student care vine şi este lângă un pacient infectat cu COVID, vorbeşte cu el, îi explică şi îl ajută, este de un real folos. E foarte important să fim cât mai mulţi în această luptă. Nu pot decât să le mulţumesc voluntarilor. Sunt un exemplu atât pentru colegii lor, cât şi pentru tinerii din ţara aceasta şi sper ca împreună să depăşim cu bine această perioadă”, spune coordonatorul echipei de voluntari, pneumologul Monica Marc.

Studenţii Victor Vuciu şi Nadin Mîrc, ambii în anul V, afirmă că gestul lor reprezintă puţinul pe care-l pot face.

“Ne simţim responsabili să îi ajutăm atât pe medici, asistentele şi mai ales să îi ajutăm pe pacienţi. Nu aş fi putut să văd această situaţie trecând pe lângă mine şi să nu fi făcut ceva. (…). Am venit pentru că ni s-a cerut ajutorul şi aşteptam de mult să fac acest pas. Suntem (viitori, n.r.) medici, vrem să ajutăm şi nu putem sta deoparte”, spun voluntarii.

Cei 20 de voluntari au fost distribuiţi în două grupe de câte 10 persoane, vor lucra în ture de câte două săptămâni, zilnic, între orele 13.00 – 20.00. Ei îi vor ajuta pe medicii spitalului la realizarea examenului anamnezic, vor face recoltări biologice, vor înregistra şi trimite date către pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *